You are currently browsing the monthly archive for September 2011.

Intr-o incercare disperata de a face reclama pisicilor noastre, bine-meritata de altfel, dupa cate giumbuslucuri fac, azi propun o varianta a lui Maru The Cat . Mai neagra, mai mica si mai slaba, dar la fel de innebunita dupa cutii.

Se intampla pe cand primisem carutul de la Prietenul Omului si pe cand ne invarteam pe langa el, cu instructiunile sale minimaliste trecute din mana-n mana, ca niste maimute curioase. Inutil de precizat ca Tzitzi, fata noastra cea mica, e disperata sa intre in viitoare camera a lui MB, loc protejat, in genere, de o usa inchisa bine. Ca sa n-avem par si copil in aceeasi incapere, cel putin pentru primele doua-trei luni. De cate ori prinde usa deschisa insa, alearga ca un calut pana in mijlocul camerei, unde se opreste brusc, cu o privire de bolnav psihic si incepe sa chitaie. Nu, nu miauna si n-a mieunat niciodata; in schimb, scoate niste triluri pasaristice sau soricistice de un mare angajament care reusesc sa ne distreze si acum, dupa atatia ani de convietuire.

Pe langa camera lui MB , cutia carutului, inalta, imensa, la inde-gheara, exercita o atractie irezistibila! O hipnotiza, o cheama, ii vorbea! Asa ca nu s-a lasat pana n-a ajuns inauntrul ei. Ca nu mai stia ce sa faca odata ajunsa acolo, e alta poveste. De care nu ne ocupam acum. Sau niciodata, pentru ca… pur si simplu, povestea asta nu exista. Exista doar frenezia bagatului in cutie.

Atat 🙂

Advertisements

Eheeeei, s-a intamplat! Nu, n-am nascut inca. Doar ca am terminat de pictat camera lui MB. De data asta, n-am mai incarcat cu cine stie ce animalute ca sa nu facem un fel de ghiveci pe pereti si sa speriem bietul copil cu atatea specimene, fie ele si dragute. ‘Finca ce-i prea mult, strica.

Pot totusi sa recunosc, ca sa fiu o fata cinstita, ca nici fizicul nu ma mai ajuta inspre a mai picta. Sau inspre a mai face, practic, orice. Fie si sa ma intorc de pe o parte pe alta. Dar despre toate acestea intr-un episod viitor, cand voi povesti pe larg cat de minunata este sa fii insarcinata. Nu cu treburi, ci chiar cu un copil.

Pe care il asteptam cu sufletul la gura (la propriu, ca de respirat nu se mai poa’ din cauza de cat de babana s-a facut MB…)!

Si uite-asa, cu chiu, cu vai si mai ales c-o burta babana, am terminat si al doilea perete din camera lui MB! (Nu, nu e roz, e doar pozat cu blitz din motive de lene…)

A fost greu, nu zic, pentru ca aplecatul, asezatul pe jos si in general orice miscare care nu seamana cu trantitul plosniteristic pe canapea este in primul rand dificil de executat si mai apoi riscanta.

Si povestea nu se termina aici! (Asta bineinteles daca nu nasc intre timp…) De azi, voi incepe lucrul la al treilea perete (si ultimul, pentru ca cel cu fereastra nu prezinta interes si nici macar suprafete de lucru ) unde (atentie! urmeaza dezvaluiri SOCANTE!) planuiesc sa raspandesc artistic niste fluturoi si niste inimi. Ca sa nu le zicem fluturasi si inimioare, dar si pentru ca or sa fie destul de babane, sa umplem mai repede peretele si sa scapam de-o grija. Gargare n-am in program, dar nu se stie niciodata!

Singura problema ar fi ca m-a napadit un somn de zile mari… Asa ca e foarte posibil sa incep lucrul cu o pauza 🙂

Promit de pe-acum sa nu-mi fac un obicei de a demitiza si tavali prin noroi tot ce e italienesc si sa nu urmeze postari intitulate “Mozzarella din lapte de migdale”, “Prosciutto vegetarian” sau ” ‘Nasul’ fara Marlon Brando”. Dar reteta asta are mai multe in comun cu starea de bine si mult mai putine cu originalul din peninsula; e unul din lucrurile care imi redreseaza un psihic enervat, cat si un fizic incercat de sarcina si de un proaspat vaccin anti-tetanos. C-asa-i in tenis si trebuie musai sa fi pregatita pentru orice, mai ales cand esti responsabila pentru ce-ti creste in burta timp de noua luni de zile.

Read the rest of this entry »

%d bloggers like this: