You are currently browsing the monthly archive for May 2012.

“Și cum, mă, a zis că te publică?”

“Păi da…”

“În cartea lui, mă?”

“Păi da…”

“Auzi, da’ tu-l cunoști?”

“Păi nu…”

“Păi și-atunci?!”

“Păi nu știu…”

*

Așa e viața. Când te aștepți ca până și copilul ăla cu ochii albaștri care molfăie candid o acadea pe scaunul din fața să-ți tragă o înjurătură de să înghețe apele, când nu te mai încrezi în nimeni și nimic, când te trezești visând în mijlocului unui scandal făcut de vecinii de la patru la peștera aia îndepărtată unde să te izolezi de toate și de toți cu tot calabalâcul, atunci știi că te-ai înrăit până peste poate. Ai dezvoltat abilități de ninja și știi să parezi orice lovitură. Asta e o chestie bună, că doar trebuie să supraviețuiești cumva în lumea asta. Totuși, rapiditatea cu care înveți să pocnești orice mână întinsă nu e întotdeauna de folos pentru că e posibil ca o dată la o mie de ani, când se întâmplă una ca asta, să dai în cea care nu s-a întins nici să cerșească, nici să te măzgălească cu catran pe față, ci să te ajute.

De asemeni, ajută să n-ai păreri preconcepute. Faptul că prietenii sunt în general niște oameni cu care ai împărțit salam Victoria în faculate, cu care ai băut la Ruine sau cu care te cunoști de pe cînd nu știai să stai bine în fund poate fi uneori o definiție incompletă. Vine momentul ăla în care prieten e – deși nu știi cât poartă la pantof, dacă îi place roșul sau dacă a avut mașinuță de-aia cu pedale când era mic – cel care se ține de cuvânt.

Și uneori – că dacă ar fi tot timpul unde-am ajunge?! – e bine să te feliciți. Să te pupi că te-ai încrezut într-o promisiune. Pentru că uneori – că dac-ar fi tot timpul unde-am ajunge?! – e posibil să reînveți cum e să iei o pauză de la paratul continuu și să te bucuri de lucruri frumoase dăruite pur și simplu.

Mulțumesc, Cătălin Cuculas!

Advertisements

Le spuneam sâmbătă unor prieteni că nu-mi mai plac dramele. Nici alea citite, nici alea televizate, nimic-nimic. Ceea ce vroiam de fapt sa le zic e că nu mai suport ridicolul spre care o dă cel mai adesea genul ăsta de situație, uneori pierzând controlul și aruncându-se nebunește într-o competiție monstruoasă între cine se taie mai adânc cu lama pe față și între cine-și arată mai cu talent chiloții. Sau boxerii, ca să acoperim toate categoriile și să fim politically correct. A început în schimb să-mi placă umorul de orice fel, chiar și ăla de autobază. Poate o fi și faptul că…

Read the rest of this entry »

Pentru noi cinci, week-end-urile încep la aceeași oră ca și zilele lucrătoare. Aș zice că cel puțin în cazul nostru…

Read the rest of this entry »

Știu, de la o vreme parca n-ați mai dormit bine. Parcă nici mâncarea nu vă mai prieste, parcă nici gura nu vă mai tace… Vă foiți mai ceva ca atunci când aveați pojar și vi se spunea pe un ton ferm că nu trebuie să vă scărpinați. Fiți pe pace însă: da, încă mai desenez! Printre picături, e adevărat, dar fiorul creator încă mă mână. Nu ca o criză de epilepsie, așa cum s-au așteptat să mă apuce aproape toți foștii mei sefi, că așa face, frate, un artist carele rupe! Adevărul e că nu știu nici acum de ce m-a opus cu îndârjire unui asemenea spectacol. La o adică ce m-ar fi costat să mă dau un pic în stambă? Câștigam cu toții: eu bonus la salariul cântat (în do) minor, ei satisfacția că ți-am zis, fraiere, că așa fac artiștii?

Să nu ne ducem însă prea departe cu pluta, că tare bine e aici, mai lângă malul sănătății mintale! Să ne gîndim că odată cu anunțul făcut adineaori lucrurile vor intra pe făgașul normal, copiii vor fi mai cuminți și câmpiile mai mănoase.

N-ați înțeles nimic? Nici nu trebuie! Ce e musai să rețineți însă e că în ceva timp, nu mult, vă voi lovi nemilos cu niște opere de-ale mele. Sau nu știați că așa se prezintă orice desenaș făcut pentru o firmuliță oarecare? Ha! V-am prins, nu știți să vă vindeți marfa! Ei, nici eu! Dar noi să fim sănătoși, precum și creatori de creații creatoare!

Încă zăpăciți? Dezmeticiți-vă, vă rog, cu ceva din copilăria mea de liceu.

Pentru fetele mele surghiunite și greu încercate din GMBR (so great to meet you, guyz!) :

Jazz Radio. Afară, dealul cu mărar își revine după ploaia de azi noapte. Pisicile se încălzesc la soarele care apare și dispare. Cafea. Mic dejun porcesc.

Minunat!

Adica 🙂

%d bloggers like this: