You are currently browsing the monthly archive for July 2012.

Peste vreo cinsprezece ani:

“Tzuptzeee!”

“Termină, dom’le cu Tzuptze! Ce?! Crezi că mai am un an de mă strigi așa?!”

“Tzuptze, să știi că te-am văzut cu ce fustă te-ai îmbrăcat și te previn că nu ieși așa din casă! Alege una care să-ți și acopere ceva!”

“Ete, na! Nu poți să-mi interzici! Nu ești buricul pământului!”

“Nici tu, deși ți se vede și buricul și pământul și orice prin bucățelele alea de cârpă de pe tine! Hai, fuga-n camera ta și schimbă-te!”

“Că dacă nu… ce-o să-mi faci?”

“…că dacă nu, mă duc la băiatul ăla cu cercel în sprânceană care te așteaptă după colțul blocului – sau credeai că nu l-am reperat?! – și-i arăt pozele cu mustăți! Muhahahaaaa!”

“Aaa, nuuu! N-ai curaj!”

“Te pui cu mine?!”

“Nuuu! Să nu-i arăți tâmpeniile alea! NU! NU! NU!!!”

“Deci te schimbi sau ce facem…?”

“Odată și-odată tot o să ți le șterg din laptop!”

“Te rog! Dar sper că ești conștientă că tot clanul are pozele astea, nu?”

“Aaaaargh!”

*

Peste douăzeci și cinci de ani:

“Mamaaaaaa! Tataaaaa! E cineva pe-aici? Bună, Tzitzi! MusMus… Unde-s ai mei?”

“…”

“Mamaaa! Taaaaa-taaaaaaaaaaaaa! Cred că sunt amândoi cu căștile pe urechi și se joacă cine știe ce tâmpenie. Mă scuzi puțin… MAAAAA-MAAAAA!”

“Da, dragă, ce-ai de răcnești așa? Aici eram!”

(“Săru’ mâna!” – Bună, dragă! Ce mai faci? – Bine… – Te chiaunește fi-mea la maxim, ia zi? Hahahahaaaaa!”)

“Unde e tata?”

“Vine imediat. Da’ ce-i cu-atâta grabă?”

“Păi… avem ceva să vă spunem… Hi hi…”

“Aoleu, Bucă, vino, dragă încoa’! Hai, că se mărită fi-ta și vor să-ți ceară mâna!”

“MAMĂĂĂ!!!”

“Ai, dragă, om fi babalâci, dar nu idioți! Bucăăă!”

“Da, Bucă, aici sunt. Și gata? Vă luați?”

“Ai, mă, tată, măăăăă! Da, ne-am hotărât, într-un final, he he…”

“Bucă, ce-am promis noi că facem când o veni momentul ăsta…?”

“Hahahahahaaaaa! Da, Bucă, imediat!”

“Ce? Mama, nu-mi spune: ne-ați pregătit deja un cadou?!”

“…cam de vreo douăzecoi și patru de ani așa! Muhahahaaaaa!”

“Aaa, nuuuu! Iar mă terorizezi cu pozele alea?!”

“Păi trebuie să știe, dragă, cu cine se înhamă la JUGUL CĂSNICIEI! Hahahahahaaaa!”

“Nuuuu! Nuuuuu!”

(“Ce poze? Sunt cu tine?” – “… nu vrei să știi…” – “Ei, na! Vreau să le văd!”)

“Normal că vrea să le vadă! TREBUIE să le vadă!”

*

Peste treizeci și cinci de ani:

“Bună, mamaaa!”

“Bună, Tzuptzeee!”

(“Mami, cine e Tzuptze?” – “Eu sunt, așa-mi zicea bunica când eram mică.”)

“Tu ce faci, șoricel? Ha să-ți arăt niște poze cu mama ta când era mică!”

“Ai, măi, mama! Și de data asta?! Hahahahaaaa!”

(“Mami, de ce aveai mustăți? Ăsta e bunicul?! Hahahahaaaaa!”)

*

De-aia există pozele astea.

În primul rând, pentru șantaj.

Și pentru că ne-au făcut pe toți trei să râdem într-o după-amiază aglomerată de duminică în care numai asta ne mai lipsea, să ne punem mustăți.

Și pentru că ne vor face ani buni de-acum încolo să ne înecâm de rîs ori de câte ori vom cotrobăi prin folderele cu poze. Pentru că indiferent ce se va întâmpla cu noi doi, cu noi trei, cu fiecare din noi în parte, fericirea după-amiezei ăsteia este incontestabilă și autentică și noi trebuie să ținem minte asta ca să nu ne supărăm definitiv între noi, oricât de încâlcit și serios ar fi motivul problemelor.

Și pentru că vom avea nevoie de ceva care să ne salveze de la ridicol ori de la deznădejde ori de la uitare.

Vă dorim vizionare plăcută!

%d bloggers like this: