Image

Maya n-o sa tina minte cum miroseau primii mucenici pe care i-a mancat. O sa-i povestim noi peste niste ani ca la un an jumate a mancat din ei cu molfaituri pofticioase, mormaind si clatind din cap ca un ursulet fericit. Toate astea in conditiile in care mancarea normala, nutritiva, sanatoasa ii producea o cumplita plictiseala si pe care o refuza fie galant, fie transant.

Maya n-o sa tina minte multe despre copilaria ei. De-asta existam noi pe pamantul asta, sa-i aratam poze si sa-i povestim iar si iar aceleasi istorii la care sa radem doar noi doi in timp ce ea isi va da, matura si satula, ochii peste cap. Va veni si timpul ala cand ea va fi mai mare ca noi. Eu si ta-su ne vom hlizi si ne vom stramba in continuare ca la treizeci de ani, iar ea ne va privi cu mila si va suna o prietena sa-i spuna ca nu ne mai suporta si ca ajunge-n oras cam in juma’ de ora. Toate astea, probabil, in catalana.

Aud c-o sa-mi para rau ca se va face mare. Aud c-o sa fie rau si urat cand o sa plece de-acasa. C-o s-o vreau inapoi mica. C-o s-o astept in fiecare zi sa se intoarca acasa. C-o sa ma supar daca n-o sa-si aduca aminte cat de frumos ma jucam cu ea si ce minunatii ii pregateam imputindu-mi parul in bucatarie. Asa o fi. Azi insa nu pot sa vad mai departe de maine.

As vrea sa spun insa tuturor celor interesati, dar mai putin ei careia nu-i pasa inca, ca ma doare la basca daca ea, fi-mea, o sa manance din ce-i pun in farfurie, daca o sa se gandeasca cu drag la mirosul de cozonac sau daca o sa aiba un fix cu gatitul mancarii ca la ma-sa acasa. Imi doresc insa sa tina minte c-o iubesc si ca se poate intoarce oricand. Chiar si pentru inca un mucenic coafat frumos cu multa nuca.

Advertisements