doamnaoarba2

Pe langa vizitele dese intr-un Guell inca neprivatizat, mergem si-ntr-un alt parc, aproape de Alfons X. Se citeste “alfons deu” si insemna, previzibil, Alfons al zecelea. I-am zis multa vreme “alfonsics” si inca mai radem de gluma asta banala, desi am invatat catalana si incep usurel sa razbesc prin spaniola. Dupa amiaza, mai ales, parcul de langa Alfons al Zecelea e tacut, aproape pustiu in zilele potrivite. Ii zice si lui intr-un fel, “Parc des Aigues”, pentru ca…

…adaposteste atat resedinta Companiei de Ape a Barcelonei, cat si doua mari rezervoare de apa. Plus multe, lenese, tarcate sau negre, pisici. Barcelona n-are caini comunitari, dar din loc in loc, mai ales in portiunile cu verdeata si hrube pietroase, poti zari, precaute, distante, cateva pisici salbaticite. In Parc des Aigues, curtea resedintei e inchisa cu un gard inalt de restul aleilor pe care alearga copiii, asa ca la adapostul ei se invart linistite cel putin douazeci de blanite. Maya le striga, indiferent de culoare sau marime, “Tziiiiitziiiii”, ca pe pisica ei neagra, singura careia ii poate pronunta numele. Deocamdata, o lasam asa; nu dam extemporal din ce-am invatat acasa si la ora la care ne plimbam prin parc nu e nimeni prin preajma sa ne verifice daca avem una sau doua pisici si daca pe amandoua le cheama la fel. Cum spuneam, dupa amiaza in parc suntem doar noi doua si gloata de pisici. Ocazional, ne intersectam cu tipe binevoitoare care le dau de mancare sau chiar medicamente impotriva raului de care  nu se pot pazi singure. Cand le vedem pe femeile astea, ne gandim – mai mult eu decat Maya – ca uneori trebuie sa traversezi Europa ca sa vezi mai mult bine si mai multa gingasie adunata intr-un singur loc, fie el si-o curte plina cu pisici ale  nimanui.

pisici_parc_des_aigues_2

pisici_parc_des_aigues_3

In linistea din parc, oprim carutul si ne asezam amandoua la gard. Pisicile se alinta fara prea mare tragere de inima pe  partea cealalta: in fond, n-am venit pregatite cu nimic si poate-s deja satule. Miauna insa, semn ca niciodata nu poate fi prea multa mancare. Mieunam si noi a simpatie si a scuze si trecem mai departe.

pisici_parc_des_aigues_1

Maya gaseste repede altceva de facut – o frunza colorata pe care s-o culeaga de jos, niste pietre prea mari ca sa le poata ridica si cu care trebuie s-o ajut, un ambalaj colorat pe care-l ducem amandoua la cos ca sa nu-l bage ea in gura. In timp ce rearanjam parcul, arunc o privire inspre gardul cu pisici si-mi notez in cap sa le aduc ceva data viitoare, apoi mi se strange stomacul de vina pentru ca stiu c-am sa uit. Maya s-a cocotat pe-o banca sa citim povesti si-mi impinge cartea adusa de-acasa sub nas. Dau foile povestindu-i a mia oara despre ferma animalelor in timp ce trag cu ochiul la gardul cu pisici. In fata lui s-a oprit prea dreapta, prea sigura, o femeie care cauta precaut, cu miscari lente un plic de mancare in geanta de pe umar. E cu spatele la mine, dar pot sa-mi dau seama ca nu se uita la geanta in timp ce cauta-n ea. Se uita in gol, inainte. O pisica se apropie lent, momita de sunetul plicului desfacut si-si arcuieste coada. Femeia varsa continutul plicului pe bordura gardului si pipaie cu mana sa vada daca a cazut unde trebuie. Are un baston alb in mana stanga, semn ca nu vede pisica. Bajbaie cu mana pana ii gaseste blana si o mangaie cu bagare de seama, aplecata usor, zambind larg. Cei doi baieti ai femeii alerga spre ea si spre pisica si mai desfac inca un plic de fiecare cu care mai hranesc alte blanite mieroase. Chicotesc vesel si-si iau mama de mana. Femeia zambeste mereu si se indeparteaza impreuna cu ei inspre alte alei decat ale noastre. Zambesc si eu, o mangai pe Maya si ma bucur c-o vad.

doamnaoarba1

Nimeni n-a fost ranit de cat de grea e viata in povestea de mai sus. Pisicile au o viata buna, doamna cea oarba e fericita, eu si Maya ne-am intors de ceva vreme acasa si-am incheiat ziua linistit cu cate-o baie, un biberon si o salata. Sigur, e ceva induiosator in faptul ca pisicile nimanui au pe cineva. Induiosator e si ca lipsa nu e intotdeauna un handicap, ba poate din contra. Induiosatoare e si Maya, cu capul ei blond roscat lasat pe mine a indeajuns de multa plimbare si multe pupaturi apasate pe obrajii ei de catifea. Induiosator, dar nu grav. Saracele pisici si saraca doamna oarba sunt mai fericite cand ne simt inimile larg deschise decat cand ne adulmeca mila. Ar mai fi si-un desfacut de plic cu mancare, dar numai pentru pisici.

pisici_parc_des_aigues_4

Advertisements