You are currently browsing the category archive for the ‘Uncategorized’ category.

Acum un an, o orbeam cu blițul de la telefon pentru prima oară. Ta-su uitase acasă, în val-vârtejul pregatirilor, aparatul cel șmecher. Nu vroiam sa dam nașterea pe youtube, deloc, pe bune; doar că ne gaândeam, în mintea odihnită de atunci și prea puțin pregătită pentru tot ce avea să urmeze, că vom avea timp de poze și de momente kodak. Momentul întâlnirii ne-a prins – și pe noi și pe ea – cam dezorientați: sa fi fost morfina din epidurala, sa fi fost lumina orbitoare de la palaria aia enorma cu care se uitau la noi doua în sala de nașteri, sa fi fost emoția… cine mai știe?

Acum un an, habar n-aveam dupa ce reguli functioneaza copilul ăsta. După un an, surpriză: nici acum nu știm! Ne-am decis însă să ne mai descleștăm dinții, să nu mai ținem pumnii strânși, să dormim cât și cum putem, să nu ne mai dorim imposibilul, adică să ne bucurăm ceva mai mult de călătorie și să ne preocupe mai puțin destinația, ca oricum n-avem șanse să ajungem la timp. După un an, din toată dezorientarea noastră, ne-am trezit lângă noi cu o fată frumoasă, sănătoasă și veselă. Deci n-am făcut chiar totul greșit. Dacă nu v-am convins, uitați-vă la pozele de la primul ei chef:

Advertisements

Image

Despre pauza de la scris nu pot să zic decât că s-a încheiat cu bine. La urma urmei, nimeni nu-i perfect. Și dacă e o lecție pe care o tot învăț de ceva vreme, apăi asta este: că n-am să reușesc niciodată să fac la timp tot ce e plănuiesc la mine în cap, dar că mă pot strădui. Nu-i rău, zic eu, să fii și părinte și să-ți păstrezi și sănătatea mintală. Și mai ales e greu uneori să iei o pauză.

Dar într-una din serile astea am reușit. Ca să fie clar… Read the rest of this entry »

Pentru fetele mele surghiunite și greu încercate din GMBR (so great to meet you, guyz!) :

Jazz Radio. Afară, dealul cu mărar își revine după ploaia de azi noapte. Pisicile se încălzesc la soarele care apare și dispare. Cafea. Mic dejun porcesc.

Minunat!

Adica 🙂

Ieri am tras o fuga pana la Sagrada Familia.  A fost bine, vant si un cer albastru. Uitandu-ma la el, mi-am dat seama ca n-am inteles niciodata ce vrea sa zica poetul cu “un albastru infinit”. De-abia acum, dupa atatia ani in care mi s-a vanturat pe la urechi, ma bufneste rasul de cat de patetica este expresia asta.

In drum spre casa, am gasit o inima pe jos si m-am gandit sa vi-o arat si voua. Nimic patetic, doar curios, minunat si neasteptat.

Nu exista perfectiune. Nici culori infinite. Cer albastru este, slava Domnului. Cat si zile bune.

Dupa cum zice si domnul.

…intr-o dimineata…

Read the rest of this entry »

%d bloggers like this: